Translate

29 februarie 2012

Împarte cu cel care nu e ca tine!


Generația aceasta este o generație perfidă; ea cere un semn (Lc, 11,29).  Aceste cuvinte aparțin lui Isus. Sunt cuvinte spuse de multă vreme… Oare mai au astăzi vreo legătură cu noi?...

Lumea în care trăim, această lume tensionată în care trăim parcă fără încetare știe să ridice degetul arătător cerând, văitându-se, acuzând. Această lume în care noi trăim cere… cere fără să se oprească… 

Această acțiune parcă vrea să fie dovada superiorității, a autorității, a dreptății pe care doar propria persoană o deține și nimeni altcineva.

Dacă așa e printre oameni, tot astfel se petrece în relație cu Dumnezeu. Se merge la Dumnezeu, oriunde îl întâlnim și îi cerem: îi cerem ajutor, îi cerem explicații, îi cerem socoteală, îl învățăm calea, îi spunem cum să lucreze în lume, îi spunem să nu ne deranjeze, sau chiar că nu există până când profundul inimii noastre nu îi cere un colocviu…

Iona a fost un semn pentru niniviteni (Lc 11, 30) ne spune Isus.

Acesta este următorul pas necesar. A cere… de la sine, de la propria persoană. Acesta e modul minunat în care devenim persoane conștiente de sine, cu picioarele pe pământ. Nu știu cât de mult am eu dreptul să cer de la alții cât am datoria să ofer din ceea ce eu sunt, ce am, din tot ceea ce am primit până acum!

A oferi, a da de pomană… a trăi caritatea… a iubi!

Această lume în care trăim are nevoie de noi. Nu știu dacă are nevoie de o bucată de pâine sau de un leu. Nu știu dacă această lume are nevoie omul puternic care oferă celui slab din preaplinul propriu.

Convingerea mea este că lumea aceasta are nevoie de un chip cu ochii mari care se apropie să se ofere cu totul… acceptându-și limitele și neputințele. Lumea aceasta a noastră nu are nevoie de aroganța omului îmbogățit și aparent important care îi aruncă ajutor, nu! Lumea aceasta are nevoie de chipul profund al văduvei care oferă strictul necesar pentru viață (cf. Mc 12,41-44). Lumea are nevoie de inima unui străin necredincios, cum era considerat un samaritean (cf. Lc 10, 29-35), care se oprește pe cale și care dă lecții multora care se simt aproape de Domnul, dar poate mai au de făcut mulți pași…

Unde este semnul?

Semnul nu va fi niciodată un act magic sau un spectacol. Acestea nu construiesc. Scopul minunilor lui Dumnezeu nu e acela de a surprinde. Minunile lui Dumnezeu reprezintă o chemare. Acesta e scopul lor. Dumnezeu cheamă la sine pentru că știe că doar în inima lui e pace, e bine!

Profetul Iona nu a vrut inițial să fie un semn, ne spune Sfânta Carte. Profetul Iona a fugit, a vrut să scape. Nu era interesat de niniviteni. Nu se simțea responsabil pentru mântuirea lor. Parcă îl și vedem fugind și strigându-și pentru a se convinge: Nu e treaba mea! Nu mă interesează! Vreau să fiu liber! Vocația lui era însă alta. Nu putea fugi de misiunea lui. Astfel că profetul Iona s-a întors din fuga lui și s-a pus la muncă. Astfel a devenit un semn…

Caritatea este forța care schimbă lumea, spune papa Benedict al XVI-lea. Doar astfel ceea ce nu place se poate transforma... Doar astfel ceea ce e ascuns va ieși la lumină și ne va bucura. Creația e minunată pentru că e creată de Dumnezeu care singur este bun (cf. Mt 19,17b) și care ne dorește asemănători la chip și asemănare așa cum ne-a creat (cf. Gen 1,26).

Noi trebuie doar să facem partea noastră!

22 februarie 2012

Când pornesti la drum... sa taci!

Ceva în tine a vorbit: gata, e timpul! Apoi ai început să te miști... Pui întrebări... mai întâi ție însuți, apoi celorlalți de lângă tine. Ai început să îți mesteci bine gândul, intenția: cum? când? de ce? oare...? dar dacă...?

A venit apoi momentul să te decizi. Ai luat hotărârea! Ehe... începe alt moment de mișcare. Fă bagajul... dă totul afară ca să așezi în valiză ce ai nevoie... Vezi de drum... cu ce? cât?

Acestea și altele asemenea sunt necesare și normale... Faci zarvă mare. Asta e pentru că ceea ce faci trebuie să faci bine, să fie un lucru cu adevărat bun, să reușești!

Dar... când pornești la drum... să taci!

Când pornești la drum nu mai spune nimic. Nu te lăsa cuprins de teamă, de nici o neliniște...ai pregătit totul bine?... Cu siguranță va mai fi rămas ceva nerezolvat, ceva uitat. Cu siguranță ceva trebuia făcut mai bine, nu?

Când pornești la drum trebuie să ai încredere! A porni la drum înseamnă să cauți bucuria. Însă aceasta nu se găsește fără Acela care te-a chemat la bucurie. Iar dacă El te-a chemat înseamnă că El va avea grijă! Și asta este de ajuns!

Când pornești la drum... să taci!

Trebuie să taci pentru că ai nevoie să auzi niște șoapte... Cel care te călăuzește și îți îndrumă pașii îți șoptește neîncetat ceva. Uneori pe drum se face gălăgie. Atunci auzi mai greu. Dar tu să taci. În libertatea tăcerii vei auzi șoapta de care ai nevoie.

Când taci vei fi mai atent. Ceea ce e în jurul tău nu va fi neînsemnat. Totul își va regăsi importanța. Mai ales persoanele din jur, minunile lui Dumnezeu pe care le întâlnești la tot pasul, însuși chipul Său luminos nu îl vei putea pierde din neatenție.

Sunt convins: când pornești la drum... să taci!

Des coeurs qui se rencontrent