Lumina discreta pentru noi toti

Luizi-Călugăra, Joi, 24 martie 2011

Funerariile Pr. Anton Sociu, OFMConv.

Funerariile pr. Anton Sociu, OFMConv. au început la ora 10.30 cu procesiunea de la casa parohială spre biserică, timp în care credincioşii veniţi în număr mare, chiar şi din alte parohii, împreună cu corul fraţilor studenţi de la Institutul Teologic Franciscan din Roman, cântau Domnului, cerând-i să să-l primească pe slujitorul său, preot răposat, în împărăşţia fericiţilor din cer.

Celebrarea a fost oficiată de PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, căruia i s-a alăturat, Fr. Emilian Cătălin, ministru provincial al franciscanilor minori conventuali din România, precum şi un număr de circa 100 de preoţi, doi dintre ei fiind nepoţii părintelui răposat.

După salutul introductiv au fost intonaţi psalmii pentru defuncţi, după care a fost proclamat cuvântul Domnului.

Fr. Emilian Cătălin a evocat la omilie câteva din trăsăturile mai importante ale personalităţii părintelui Anton, subliniind fidelitatea şi credincioşia sa în a-şi împlini jurămintele de frate şi preot, precum şi exemplul bun pe care l-a dat, fie în parohiile în care a slujit, fie la seminar, unde în ultimii ani ai vieţii a fost un căutat duhovnic şi părinte spiritual, nu numai de către seminarişti, dar şi de credincioşi.

La finalul Sfintei Liturghii PS Anton Coşa, a mulţumit în numele PS Petru Gherghel şi al PS Aurel Percă părintelui Anton pentru toată munca pastorală şi spirituală pe care a depus-o în slujba lui Cristos în Biserica locală şi pentru că a fost întotodeauna un exemplu de „slujitor destoinic şi credincios” pentru preoţii mai tineri.

Celebrarea a continuat cu procesiunea spre cimitir, timp în care preoţii împreună cu credincioşii s-au rugat şi au cântat lui Dumnezeu, în jurul sicriul părintelui Anton, purtat pe umeri de fraţii studenţi, spre locul de veci.

Gardurile frumos împodobite de către credincioşi cu covoare viu colorate şi icoane, au însoţit de o parte şi de alta procesiunea, tinerii îmbrăcaţi în portul tradiţional şi soarele blând de primăvară de deasupra dealurilor Măgurei au înălţând tuturor inimile spre sărbătoarea sufletelor fericite din cer, acolo unde avem speranţa că se află şi sufletul părintelui răposat.

La 86 de ani pe care îi împlinise de curând (04 martie), părintele Anton a slujit mai bine de 57 de ani ca frate franciscan şi preot. A fost vicar parohial şi paroh în mai multe parohii ale Diecezei de Iaşi. După ce s-a pensionat, superiorii săi au considerat că este bine să vină la Roman, pentru ca să fie printre fraţii mai tineri, din comunitate şi din seminar, o prezenţă edificatoare şi totodată o mărturie vie a fratelui minor conventual, aşa cum s-a conturat el de-a lungul secolelor, prin raportarea permanentă la Evanghelie şi la carsima franciscană ca lăsată ca tezaur Bisercii şi fraţilor de Seraficul Părinte, sfântul Francisc de Assisi. Frate fidel hotărârilor profesiunii şi preoţiei şi deschis noilor expresii şi cerinţe ale fraternităţii franciscane, modest şi discret ca prezenţă, echilibrat în cuvinte, deschis spiritului de glumă, deplin în mijlocul fraţilor, sobru şi exigent cu sine, binevoitor şi darnic cu ceilalţi.

Mulţumindu-i Domnului pentru tot binele înfăptuit prin persoana părintelui Anton, ne rugam ca să fie primit în rândul "slujitorilor credincioşi" în patria cereasca!

***

Biografia pr. Anton Sociu OFMConv.

04.03.1925 – 21.03.2011

S-a născut la Luizi-Călugăra, jud. Bacău, la 04 martie 1925, fiind cel mai mare dintre cei 5 copii ai soţilor Anton şi Veroana Sociu.

A urmat şcoala primară în satul natal şi în 1937 s-a înscris la Gimnaziul Franciscan din Hălăuceşti, de unde s-a transferat la Seminarul Franciscan din aceiaşi localitate. A terminat cursurile liceale în anul 1945, după care a intrat în noviciat la Săbăoani. Şi-a continuat pregătirea filozofică şi teologică în Colegiul „Sf. Bonaventura” din Luizi-Călugăra. În anul 1948, odată cu suprimarea ordinelor religioase din România, părintele Anton, a revenit în familie, aşteptând să se ivească vreo posibilitate pentru a putea să-şi continue formarea în vederea hirotonirii preoţeşti. Deschizându-se Institutul Teologic de la Alba Iulia a fost admis să-şi continue studiile teologice, şi la 29 iunie 1953 a fost sfinţit preot, împreună cu alţi 7 colegi. În acelaşi an a făcut şi profesiunea solemnă intrând definitiv Ordinul Fraţilor Minori Conventuali.

Ca preot a slujit mai întâi ca vicar parohial la Huşi (1953-1954), apoi la Pustiana (1954-1956) şi Faraoani (1956-1958). În anul 1963 a fost numit paroh la Arini şi apoi din 1963-1975 a slujit ca paroh la Lespezi. În 1975 a primit numirea de paroh la Cireşoaia, unde a rămas până în anul 1983, când a fost numit paroh la Târgu Trotuş. A lucrat în această parohie până în anul 2000, după care a fost transferat în Conventul „Sf. Francisc de Assisi” din Roman, unde, cu multă disponibilitate şi dăruire, a fost la dispoziţia seminariştilor, dar şi a credincioşilor ca duhovnic şi părinte spiritual.

În ziua de 21 martie 2011, părintele a trecut la cele veşnice cu multă pace şi seninătate, chiar la sfârşitul Sfintei Liturghii care s-a celebrat în camera sa. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile de a avea o moarte bună, dorinţă pe care a exprimat-o şi în Testament: „Rog pe bunul Dumnezeu, prin mijlocirea sfântului Părinte Francisc sa-mi dea harul suprem al unei morţi bune”.

Fr. Virgil Blaj,

Secretar provincial

Intre zambet si suspin (I) de Petru Lascau

Cuvant inainte

In salonul unui spital se gaseau doi bolnavi. Unul din ei, care suferea cumplit din pricina plamanilor, era ridicat în fiecare zi de sora medicala la fereastra salonului, unde, sprijinit de perete, trebuia sa stea în picioare mai bine de o jumatate de ora. In acest timp încerca sa descrie cele vazute pe fereastra, colegului sau de suferinta, un barbat paraiizat, tintuit la pat. Privea pe fereastra si-i descria plastic cum primavara punea stapanire peste parcul din apropiere. Zarzarii erau în floare, iar papadiile presarau galbenul lor regal peste verdele matasos al ierbii fragede. Un vant molatec unduia pletele unor îndragostiti care se zbenguiau prin parc. Pe oglinda albastra a lacului pluteau nuferii unor lebede maiestuoase...

Zilele treceau parca mai usor, si paralizatul astepta acum cu înfrigurare ziua urmatoare, cand va auzi din nou cat de minunata este lumea de afara. Incetul cu încetul, dorinta de a trai se trezea din nou în el. Simtea un nou freamat de viata în oasele lui imobile, cu fiecare noua descriere a frumusetii de afara.

Intr-o noapte îngrozitoare, ochii sai spre lume, omul bolnav de plamani, a început sa tuseasca înfiorator. Mana sa imobila n-a putut apasa butonul de alarma.

Spre dimineata, au scos cadavrul din camera sa. Era acum singur. Nespus de singur si trist. O daca ar fi cineva sa-i mai spuna ce este dincolo! I-a venit o idee. A cerut sorei sa-l mute în patul de langa fereastra. Cu sfortari supraomenesti, dupa luni de zile de nemiscare a reusit sa se ridice într-un cot. S-a uitat pe fereastra sa vada un crampei macar din lumea de afara descrisa atat de minunat de colegul sau de suferinta.

In fata ferestrei era un perete mare si gol.

Cele scrise în aceasta carte sunt imagini vazute de un suferind pentru alti suferinzi, pentru ca prin ele sa aduca speranta unei vieti autentice celor care au asa mare nevoie de ea.

Am adunat de-a lungul anilor aceste întamplari pe care unele le-am trait, altele le-am auzit, altete le-am citit. Pe toate însa le-am folosit mereu în predicile mele, pentru ca ele nu sunt decat imagini vazute prin fereastra lumii, imagini care zugravesc o realitate de dincolo de fire, din lumea mirifica a lui Dumnezeu. Fie un zambet, fie un suspin nascut din cititul acestor randuri, este rasplata muncii mele, si o noua speranta în mai bine, si mai frumos al sufletul iubitor de adevar.

Am scris aceste randuri si în speranta ca unele din povestirile sau frazele acestei carti vor sluji predicatorilor sau altor vorbitori publici, facandu-le vorbirea mai colorata si mai accesibila ascultatorilor lor, prin forta de etalat a ilustratiilor.

Petru Lascau