Translate

07 octombrie 2010

Evanghelizând cu ajutorul blogurilor

"Călătorind" prin internet, te poţi bucura de o privelişte largă. Te găseşti într-o lume care se aseamănă mult cu cea în care trăim. Găseşti lucruri minunate, instrumente foarte utile pentru a le folosi în viaţă, material mult de studiu ca într-o bibliotecă vastă, dar şi mizerie şi lucruri urâte. Iar tu trebuie să alegi unde să te opreşti şi pe ce să pui mâna. E o lume vastă. Doar că e virtuală.

Biserica astăzi ne îndeamnă să avem curajul de a munci şi în acest câmp cu toată forţa şi conştiinţa, în această lume virtuală în care intri cu ajutorul computerului şi a altor instrumente asemănătoare. Însuşi Sfântul Părinte ne îndeamnă să evanghelizăm internetul şi toate mijloacele mass-media.

În acest spirit, pr. lect. univ. dr. Damian-Gheorghe Pătraşcu a început să se delecteze cu o astfel de activitate. Prin blogul său, www.sfintisisfinte.blogspot.com, doreşte să ajute pe cei care citesc să se bucure de acest mediu.

În cadrul blogului, găseşti reflexii profunde, rugăciuni, citate din sfinţii părinţi ai Bisericii şi din părinţii deşertului, poezii creştine, subiecte filosofice, despre vieţile sfinţilor, din învăţătura Bisericii Catolice, informaţii utile şi chiar glume de natură religioasă.

Materialele pe care le găseşti aici te vor bucura şi îţi vor folosi cu siguranţă.

E bine să susţinem şi să urmărim cu interes acest blog şi toate acele pagini care vorbesc despre faptul că Dumnezeu este prezent în tot locul... chiar şi în această lume virtuală!


* * *

Pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, OFMConv., s-a născut la 23 aprilie 1973 la Nicolae Bălcescu - Bacău. A absolvit Şcoala Generală de 8 clase în anul 1987 la Nicolae Bălcescu, Liceul Seminarial în anul 1993 la Roman şi Institutul Teologic "Sfântul Anton Doctorul" din Padova, Italia. A urmat studii postuniversitare la Institutul Patristic "Augustinianum" din Roma unde a obţinut masterul în patrologie şi patristică, şi la Universitatea "Al.I. Cuza" din Iaşi, unde a obţinut doctoratul în filozofie. A urmat şi cursurile Şcolii pentru postulatori la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor (2000), unde a obţinut diploma de postulator. A fost sfinţit preot la 15 iulie 1999 de către ep. Petru Gherghel. A activat ca profesor la Institutul Teologic Franciscan din Roman (martie 2002 - iunie 2004), paroh la Nisiporeşti (septembrie 2004 - septembrie 2006). Din septembrie 2006 este profesor la Institutul Teologic Franciscan din Roman.

05 octombrie 2010

Mergi și repară Biserica mea!


Era un tânăr ca oricare altul. Îi plăcea să fie important, să trăiască bine, să facă risipă, să câștige bani, să fie puternic...

Ușor, ușor unele lucruri se transformau. A început să simtă un gol care trebuie neapărat umplut.

Asta însemna o căutare anevoioasă. E greu să cauți ceva ce nici măcar nu conștientizezi. Unele evenimente îl îndrumă: o boală căpătată în închisoarea unde a rămas prizonier din cauza pierderii războiului cu cetatea vecină, o întâlnire cu un lepros de care avea oroare, dar pe care reușește să îl îmbățișeze pentru că descoperă în el pe Domnul, și evenimentul la care te invit și pe tine să participi...

Așadar tânăr și în căutare, într-un moment în care nu luase o hotărâre definitivă cu privire la alegerea direcției de mers în viață, Francisc din Assisi, fiul lui Petru Bernardone - negustorul de țesături, se plimba meditând. Trecând pe lângă o bisericuță dărăpănată simte nevoia să intre și să se roage.
Intrând vede un crucifix. Răstignitul îi transmite un mesaj: „Francisc, mergi și repară Biserica mea care după cum vezi este în ruină!”

Direcția și-a găsit-o. Asta avea nevoie. Doar că... la început a înțeles doar parțial ceea ce Domnul îl inspirase. S-a apucat să refacă acea bisericuță. Ceea ce se cerea de la el era însă ceva mai mult.

Biserica suferea multe. Era în ruină. Biserica suferea pentru că era bogată și puternică și mulți oameni ai Bisericii nu împlineau ceea ce erau chemați să împlinească. Dar Domnul are grijă de această instituție sacră. L-a chemat pe Francisc și l-a pus la treabă.

Sfântul Francisc a reparat-o. Dar contrar multora nu a început acuzând, lovind cu pietre ci a început cu ... el. El era primul care avea nevoie de convertire, el era cel mai păcătos ... așa a spus toată viața. Astfel a realizat lucruri minunate!

Mergi și repară Biserica mea!

Astăzi întâlnim mulți dintre cei care formează Biserica având o atitudine ostilă. Acuzând par să își scuze îndepărtarea, aroganța, întunericul personal. E mai plăcut să încerci să scoți paiul din ochii altuia...

De am fi și noi puțin mai păcătoși să avem ce converti!!! Ne-am apuca și noi de treabă!

Des coeurs qui se rencontrent