Prezența Mariei în Pontificatul lui Ioan Paul al II-lea o putem observa din două perspective: din punct de vedere obiectiv vom observa scrierile sale, iar din punct de vedere subiectiv și existențial vom constata prezența Mariei în viața lui, nu doar în devoțiunea mariană pe care a trăit-o și a fost atât de cunoscută întregii Biserici, ci și în întreg itinerariul său spre Dumnezeu pe care l-a trăit alături de Mama lui Isus.
Pelerinajele mariane
La ultimul pelerinaj de la Lourdes, din august 2004, pelerin cu pelerinii, bolnav printre bolnavi, a vrut să arate tuturor, încă o dată, fără teamă, totala sa încredinţare Preacuratei: Sunt cu voi, dragi fraţi şi surori, ca un pelerin la Preacurata; rugăciunile şi speranţele voastre mi le fac mie; împărtăşesc cu voi o perioadă a vieţii caracterizată de suferinţă fizică, dar pentru aceasta nu sunt mai puțin fecund în planul minunat al lui Dumnezeu. Împreună cu voi, mă rog pentru aceia care s-au încredințat rugăciunii noastre (Salut către bolnavi din 14 august 2004). Maria este pentru Papa și modelul însuși al pelerinajului: tăcerea, rugăciunea, încredințarea totală lui Dumnezeu: cu ale sale cuvinte și cu tăcerea sa Fecioara Maria stă în fața noastră ca model pentru călătoria noastră. Este o călătorie nu tocmai ușoară. Din cauza protopărinților, umanitatea poartă în sine rana păcatului, ale cărui consecințe continuă să se facă simțită chiar și în cei răscumpărați. Însă răul și moartea nu vor avea ultimul cuvânt! Maria o confirmă cu întreaga sa existență, ca o martoră vie a victoriei lui Cristos, Paștele nostru. Credincioșii au înțeles aceasta. De aceea aleargă cu toții la această grotă pentru a asculta îndemnurile materne ale Fecioarei (cf. Omelia din 15 august 2004).
Maria în cuvintele Papei Ioan-Paul al II-lea
Apropierea de Cristos este în mod necesar apropierea de Maria, iar apropierea de Maria înseamnă introducerea mai în profunzime în misterul răscumpărării. În drumul său parcurs spre om, în parcurgerea căii care este omul, Ioan Paul al II-lea nu putea să nu fie cu Maria, Remptoris mater. Testamentul său spiritual, privire retrospectivă asupra vieții sale, este scandat de Totus Tuus: apartenența la Cristos per Mariam, care generează o apartenență față de om, care a fost încredințat pe Cruce maternității Mariei.
Devoțiunea către Maria este izvor de viață creștină profundă, este izvor de angajare în relația cu Dumnezeu și cu frații. Rămâneți la școala Mariei, ascultați vocea ei, urmați exemplul său (Omelia de la Aparecida (Brazilia) din 4 iulie 1980, n. 9). În pelerinaj în Brazilia Papa, după doi ani de pontificat, a vrut să dea această clară indicație pastorală: o adevărată viață creștină primește putere și susținere de la devoțiunea către Maria. În 1999 afirma din nou că în contemplarea Preacuratei Fecioare Maria, credincioșii descoperă minunile pe care Dumnezeu le-a făcut pentru slujitoarea sa smerită și văd în ea, Mama Bisericii și Regina Cerului, prefigurarea a ceea ce umanitatea este chemată să fie prin intermediul harului mântuirii, care ne-a fost dăruit prin moartea și învierea Mântuitorului. Credincioșii care urmează exemplul Mariei întreprind un drum de rugăciune și de viață creștină sigură; alături de ea, ei descoperă îndurarea lui Dumnezeu Tatăl care se preocupă de toți oamenii, mai ales de cei săraci, mici și cei care suferă (cf. Scrisoare cu ocazia celui de-al 50-lea aniversar al aparițiilor de la Banneux (Belgia) din 31 iulie 1999, n. 3). Maria este, așadar, exemplu pentru orice creștin, model de urmat spre adeziunea totală spre Dumnezeu.
Pentru Ioan Paul al II-lea, Maria este cu adevărat Mama Bisericii: fiecare mamă transmite fiilor asemănarea cu sine: și între Maria și Biserică este un raport de profundă asemănare. Maria este figura ideală, personificarea, arhetipul Bisericii (Omelia de la Efes din 30 noiembrie 1979, n. 4).
La ultima călătorie în Polonia, în august 2002, astfel se adresă Mariei, încredințându-se încă o dată ei: Mamă Preasfântă, Doamna noastră de la Kalwaria, obține-mi și mie putere pentru trupul și spiritul meu, ca să pot împlini până la capăt misiunea încredințată mie de cel Înviat. Ție îți ofer toate roadele vieții mele și ale ministerului meu; ție îți încredințez Biserica; ție îți ofer națiunea mea; mă încredințez ție și la tine încă o dată declar: Totus Tuus, Maria! Totus Tuus. Amen (Omelia de la Bazilica din Kalwaria Zedrzydowska din 19 august 2002, n. 5).
În multe fotografii Papa Ioan Paul al II-lea avea în mână Rozariul. Rozariul este dintotdeauna rugăciunea familiei și pentru familie[…]Familia care se roagă unită, rămâne unită, ne spunea Papa. (cf. Rosarium Virginis Mariae)
Devoțiunea către Maria a fost unul dintre firele conductoare și caracteristice ale pontificatului lui Ioan Paul al II-lea, care a ales ca motto al ministerului său: Totus Tuus. Papa a dorit în mod profund ca fiecare credincios să se poată servi de Maria pentru a ajunge mai direct la Cristos. Maria este într-adevăr, cum ne spune un imn antic, Steaua mării, cea care în navigarea credinței ne ajută să nu pierdem niciodată busola, și ne îndreaptă mereu spre Cristos. Maica Domnului este maestra adevărului și semn de credință adevărată în Fiul său.