Când auzim de Orientul Apropiat, ne pot veni în minte două
imagini: semne extraordinare ale istoriei și conflicte care parcă nu se mai
sfârșesc. Însă venind aici, și deschizând ochii cu atenție, întâlnim oameni a
căror prezență ne atinge inima. Ei sunt cei care pot da valoare monumentelor și
istoriei. Despre un om care s-a dăruit Domnului și care s-a străduit să fie un
promotor de pace într-o lume plină de conflicte doresc să scriu în acest
articol. De puțină vreme a sărbătorit 90 de ani. Mai mult de jumătate i-a trăit
în Liban.
Pr. Massimiliano Chilin e originar din provincia Padova. Fiind
numit ministru provincial de Orient și
Țara Sfântă a venit în Liban în 1966. La început patriarhul siro-catolic a
încredințat fraților misiunea de a lucra în seminarul de la Charfet. Pentru
frații minori conventuali acesta era un început căci până atunci nu erau
prezenți în țara cedrilor. În 1968, episcopul latin de la Beirut încredință
fraților serviciul pastoral pentru cei ce locuiau în estul Beirutului, la
Sin-El-Fil. S-a dorit mult construirea unui convent, loc de pregătire culturală
și spirituală pentru frați care să se dedice dialogului cu musulmanii. Însă
ceea ce s-a dorit nu s-a împlinit după programarea făcută. Situația politică în
Liban era nesigură astfel că în 1975 începu războiul.
Povestește părintele cum în noaptea dinspre 6 spre 7
ianuarie 1976, în timp ce se pregătea să se adăpostească în refugiu pentru că
palestinienii (gruparea Fedayn) și membrii Falangelor libaneze (formație paramiliatară
a creștinilor maroniți) se luptau în fața blocului, a fost rănit ușor. Capela a
fost devastată. Faptul i-a determinat pentru un timp pe frați să locuiască
într-o altă zonă. Mai mult decât evenimentele deosebite trăite, impresionant e fidelitatea
cu care frații și-au continuat misiunea.
În 1988 s-a reușit construirea conventului și a bisericii
dedicate sf. Anton de Padova în ciuda tuturor dificultăților. E mișcător să
vezi cum creștini catolici de toate riturile, ortodocși, și chiar musulmani vin
să se roage aici.
Acestea sunt momente din istoria unei persoane. Însă atunci
când te întâlnești cu cineva, îi privești chipul, iar acesta te poartă spre
viitor. Pr. Massimiliano are privirea îndreptată spre viitor. Își iubește
frații pe care Domnul i-a dăruit și spune cu convingere că totul este har din
partea Lui. Prezența libaneză este un vis realizat. Rămân altele de împlinit. Unul
dintre acestea e fondarea, așa cum dorea sf. Maximilian Maria Kolbe, al cărui
nume l-a adoptat când a devenit frate franciscan (la botez a primit numele de
Antonio), o casă mariană care să fie un loc de spiritualitate în favoarea
tuturor celor de bunăvoință.
E cu adevărat o îmbogățire întâlnirea cu unii oameni. Când
aceștia dovedesc credință, perseverență, dăruire, tinerețe a spiritului cred că
toate se transformă într-o invitație. Domnul spunea că dacă ai un talant e mare
păcat să îl ascunzi în pământ… trebuie să îl pui în valoare!
