M-am întâlnit cu Jenny

Jenniffer Chedid este un copil de 10 ani care în timp ce stătea acasă pe canapea a fost rănită grav de explozia din 19 octombrie 2012. A fost un atentat care a avut ca țintă o persoană importantă...

E impresionant să o întâlnești. Te privește atent, e discretă. Încă în spital, e bucuroasă când cineva o vizitează. E greșit să crezi că ea primește vizite... mai degrabă ea e cea care te vizitează cu inimioara ei. 

Dă dovadă de multă tărie. Îi încurajează pe toți cei din jur. Chiar și mama ei e încurajată. E greu să îți mângâi copilul care suferă pentru ceva ce nu are nici o legătură.

Îți vorbește pe un ton calm. E normal să vorbească cu cei din jur în arabă, dar nu are nici o problemă să vorbească în franceză. Întoarce mai greu capul spre tine, te privește și simplu, îți răspunde.

Am pregătit chitara, i-am spus că mi-ar place să cânte și ea la chitară, mi-a răspuns că își dorește, apoi am început să cântăm...

Lumea în care trăim e ult mai mult decât ceea ce știm noi, în pătrîțica noastră. Fiecare își cunoaște colțul, se simte bine acolo. E normal să fie așa. E bine să fie așa. Doar că ar mai putea fi câte ceva... pe lângă noi... și mai departe...

Mă gândesc la... celălalt. Mă gândesc la aproapele... la altul....

Jenny m-a determinat să mă gândesc la tensiune, la conflict, la război și atentate.

Care sunt cauzele? Oare nu s-a vorbit destul despre asta? Cum s-ar putea rezolva un conflict? Folosim tehnici de mediere? E de ajuns să le studiem cu toții?

Rămâne Jenny în așteptarea vindecării. O îmbrățișez în tăcere.

... Și în timp ce cruciații se pregăteau să îi cucerească pe saraceni, fratele Francisc liniștit pășește apărat doar de pacea din inima lui spre sultan...

Să ne rugăm pentru pace!