Citire din cartea lui Qohelet (1,2; 2,21-23)
Deşertăciunea deşertăciunilor, spune Qohelet; deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune. Se întâmplă ca un om, care şi-a agonisit averea cu ştiinţă, pricepere şi destoinicie, s-o lase altuia care nu şi-a dat nici o osteneală. Şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău! Cu ce se alege omul din toată averea şi din tot zbuciumul inimii lui, pentru care s-a trudit sub soare? Toate zilele lui sunt numai suferinţă, ocupaţiile sale numai chin; inima lui n-are parte de odihnă nici noaptea. Şi aceasta este deşertăciune!
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 94,1-2.6-7.8-9 (R.: 8)
R.: Ascultaţi glasul Domnului, nu vă împietriţi inimile voastre!
Veniţi să cântăm cu veselie Domnului
şi să strigăm cu bucurie către stânca mântuirii noastre,
să mergem înaintea lui cu cântece de laudă
şi în cântări de psalmi să-l preamărim. R.
Veniţi să ne închinăm şi să ne plecăm în faţa lui,
să îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru,
căci el este Dumnezeul nostru,
iar noi suntem poporul păstorit de dânsul,
turma pe care mâna lui o povăţuieşte. R.
O, de aţi asculta astăzi glasul lui:
„Nu vă împietriţi inimile ca la Meriba,
ca în ziua de la Massa în pustiu,
acolo m-au pus la încercare părinţii voştri,
m-au pus la încercare, deşi au văzut lucrările mele”. R.
LECTURA A II-A
Năzuiţi la cele de sus unde este Cristos.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Coloseni (3,1-5.9-11)
Fraţilor, dacă, aşadar, aţi înviat împreună cu Cristos, râvniţi la lucrurile de sus, unde Cristos şade de-a dreapta lui Dumnezeu. Năzuiţi spre cele de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă de acum cu Cristos în Dumnezeu; când Cristos, care este viaţa voastră, se va arăta, atunci şi voi vă veţi arăta împreună cu el plini de mărire. De aceea ucideţi în voi ceea ce este pământesc: desfrâul, necurăţia, patimile, dorinţele rele şi acea goană după averi, care este o slujire la idoli. Să dispară dintre voi minciuna; debarasaţi-vă de purtarea omului vechi, care este în faptele voastre, şi îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou, cel pe care Creatorul îl face mereu nou după chipul său, ca să-l conducă la adevărata cunoaştere. Astfel nu mai este deosebire între greci şi iudei, între circumcişi şi necircumcişi, nu mai sunt barbari, sălbatici, sclavi sau liberi; nu mai este decât Cristos: el este totul în toţi.
Cuvântul Domnului
VERSETUL LA EVANGHELIE (Mt 5,3)
(Aleluia) Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor. (Aleluia)
EVANGHELIA
Cele adunate ale cui vor fi?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca (12,13-21)
În timpul acela, din mijlocul mulţimii, un om l-a rugat pe Isus: „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă moştenirea cu mine!”. Isus i-a răspuns: „Omule, cine m-a pus judecător sau împăciuitor peste voi?” Apoi s-a adresat mulţimii: „Fiţi atenţi şi păziţi-vă de pofta de avere; căci viaţa unui om, oricât de bogat ar fi, nu depinde de averea lui!”. Şi le-a spus această parabolă: „Era un om bogat, căruia pământul i-a produs o recoltă bogată. Atunci a început să se frământe: «Ce să fac? N-am unde să-mi adun recolta». În cele din urmă şi-a zis: «Aşa am să fac: am să dărâm hambarele mele şi am să construiesc altele mai mari; acolo îmi voi aduna tot grâul şi toate bunurile. Şi apoi îmi voi spune: Acum ai provizii din belşug pentru mulţi ani. Odihneşte-te, mănâncă, bea şi bucură-te de viaţă!». Dar Dumnezeu i-a spus: «Nebunule! Chiar în această noapte ţi se va cere viaţa înapoi! Şi cele adunate ale cui vor fi?» Aşa se întâmplă cu acela care îşi adună avere, dar nu se îmbogăţeşte în faţa lui Dumnezeu”.
Cuvântul Domnului