Am plecat să înviem?

Întâlnesc mulți oameni care într-un mod foarte decis merg înainte privind foarte hotărât spre partea „concretă” a vieții. Din câte am auzit și de la alții și am văzut prin media, persoane de genul acesta sunt foarte multe. De altfel am înțeles că pentru a progresa e nevoie de astfel de persoane. Cum ar fi posibil să progresezi fără concretețe?...
Despre alții am auzit că sunt visători, că nu trăiesc în realitate. Dacă ai un ideal înseamna „evident” că ești un idealist... problema poate fi destul de gravă.
Tare mă întreb dacă ar exista un echilibru între acestea...
De azi înainte vom trăi un timp care ne îndeamnă să ne revizuim anumite amănunte din viața proprie. Acest timp e unul care nu „produce” în anumite sensuri prea mult însă poate cu adevărat să refacă în mod profund anumite elemente ce compun existența noastră.
Renunțare, cruce, dăruire, a fi în favoarea aproapelui, a construi (cu efort, cu transpirație, fără acestea ar imposibil), a fi ucenic al lui Cristos... sunt embleme pentru acest timp de 40 de zile în care nu ne mortificăm de la alimente pentru a ne însănătoși trupul ci pentru a favoriza interiorizarea, rugăciunea, apropierea de Cel care transcende tot ceea ce e în jurul nostru și care se apropie de noi, cei cu trup de țărână ridicați la o demnitate minunată de colaboratori și stăpâni.
Dacă acum suntem chemați de un glas ce strigă tuturor celor cu urechile deschise chiar dacă răsună de prin pustiu să trăim în tăcere, modestie și renunțare ascultând acest glas și profitând de darul „auzului” suntem întăriți că Tatăl din ceruri care vede totul chiar și ce se petrece în ascuns ne va răsplăti nouă.
Doar așa pot să aștept cu bucurie și cu adevărat să mă bucur petru viață și pentru înviere!