Hei! Incotro?

Oamenii aleargă pe afară așa cum poate fiecare... Poate că nu reușesc să se oprească deși de atâtea ori ar fi nevoie...
Atunci când ți se povestește despre neprevăzuta moarte sau despre suferința care nu vrea să plece din casa cuiva parcă ușor te cuprinde așezarea, liniștea. Te apropii de fundamente și parcă ușor te întâmpină întrebarea...
Și tu însuți alergi sau vrei să alergi cât mai tare. Pentru ce?
Într-o zi vei ajunge undeva și probabil acel moment te va face să simți în inima ta bucuria și pacea pentru ceea ce s-a împlinit prin tine ori poate alergând spre multe și realizând lucruri „mărețe” te vei găsi puțin gol și temător.
Grija, greul, criza trebuie să facă parte din viața omului așa cum pe pământ coboară toamna și întunericul. Dar așa cum primăvara aduce țâșnirea vieții iar zorile lumina tot astfel omul sprijinindu-se de Stânca vieții lui se înalță spre a trăi cu împlinire clipele sale aici și mai apoi în cealaltă viață.
Oare ce limitează acest făgaș? Oare ce o fi slăbiciunea? Dar orgoliul? Dar aroganța? De ce e mai ușor să privești în josul treburilor zilnice și mai puțin în susul destinației cu pace fericită?
Într-o zi vom afla fiecare! Și atunci ne vom binecuvânta Stânca fericirii și a păcii noastre!