A fost un împărat mare și bogat și slăvit și i s-a întâmplat lui a călători într-o trăsură aurită și înconjurată de ostaşi, precum se cade împăraţilor. Deci, a întâlnit doi oameni îmbrăcaţi în haine rupte și proaste, traşi la față și galbeni; însă, împăratul îi cunoştea pe ei, că prin obosire trupească și cu osteneala postului şi cu sudoare, îşi cheltuiseră trupul. Şi cum i-a văzut pe ei, a sărit îndată din trăsură şi, căzând la pământ, s-a închinat lor. Apoi, sculându-se, îi îmbrăţişa cu dragoste şi-i săruta. Dar dregătorii lui nu se învoiau cu acestea şi cârteau, că făcea ce nu se cade slavei împărăteşti. Însă ei, nepricepându-se, nici îndrăznind a-1 mustra în faţă, au spus fratelui împăratului să grăiască cu el, zicându-i: „Nu ți se cade a defăima slava coroanei împărăteşti”. Dar acesta, grăind fratelui său, împăratul i-a dat un răspuns pe care fratele său nu 1-a înţeles.
Deci, avea obicei împăratul acela, când da cuiva un răspuns de moarte, trimitea la poarta lui un vestitor, ca prin trâmbiţă de moarte să afle porunca cea împărătească, iar glasul trâmbiţei îl cunoşteau toţi, că vinovat se face acela de osândire la moarte. Şi, făcându-se seara, a trimis împăratul o trâmbiţă de moarte, ca să trâmbiţeze la poarta casei fratelui său. Iar acesta cum a auzit trâmbiţa de moarte, nu mai înţelegea nimic și la aceasta s-a gândit toată noaptea. Iar a doua zi, îmbrăcându-se în haine de mâhnire şi de plângere, împreună cu femeia și cu fiii săi, au mers la palatul împăratului şi au stat înaintea uşilor, plângând și tânguindu-se. Deci, l-a chemat împăratul la sine şi, dacă l-a văzut tânguindu-se, i-a zis: „O, nepriceputule, te-ai înfricoşat atâta de un vestitor al fratelui tău, celui asemenea născut ca tine şi cinstit, faţă de care nu te ştii vinovat nicidecum. Apoi, cum ai adus părere de ocară asupra mea, că am sărutat cu smerenie pe vestitorii Dumnezeului meu, care mi-au însemnat mie moartea, cu mai mare glas decât trâmbiţa? Şi înfricoşătoare îmi este întâlnirea eu El, că eu îmi ştiu păcatele cele mari şi multe, pe care le-am săvârşit. Deci, iată, am ales un chip ca acesta, ca să te înveţi din însăşi mustrarea ta. Asemenea, degrabă voi mustra, la arătare, şi pe cei ce s-au întocmit cu tine la defăimarea cea asupra mea”. Astfel grăind, și pe fratele său învăţându-1, i-a dat drumul să meargă la casa lui.
După aeeea, a poruncit împăratul să se facă patru sicrie de lemn. Şi a hotărât ca două dintr-însele să se învelească cu aur, dar să se pună în ele oase de morţi; apoi, cu piroane de aur, le-a încuiat. Iar pe celelalte două le-a uns cu răşină şi cu smoală şi le-a umplut cu pietre scumpe şi cu mărgăritare de mult preţ şi toate binemirositoare miresme şi le-a înfăşat pe ele cu nişte ţesături aspre de păr. Şi a chemat pe dregătorii, cei ce se smintiseră de dânsul pentru întâmpinarea smerită a celor doi oameni, şi a pus cele patru sipete înaintea lor, ca să socotească de cât preţ sunt vrednice cele aurite şi de cât preţ cele unse cu răşină. Iar ei, pe cele aurite le-au preţuit, zicând că de mult preţ sunt vrednice, că le socoteau pline de împărăteşti coroane și brâie. Iar cele unse cu smoală şi cu răşină, ziceau că sunt de un preţ mic şi prost. Deci, le-a zis lor împăratul: „Am ştiut eu că aşa se cuvine a vă grăi vouă, că ochi trupeşti şi trupesc chip aveţi, dar aici nu se cade a socoti aşa, ci a vedea și cu ochii sufletului, pe cele ce sunt înlăuntru, fie cinste, fie necinste”. Şi a poruncit împăratul să deschidă sipetele cele aurite şi, deschizându-le, rău miros a ieşit dintr-însele şi, aşa, s-a văzut că sunt nevrednice de preţuire. Şi le-a zis lor împăratul: „Acesta este chipul celor ce sunt îmbrăcaţi în haine luminoase şi slăvite, mândrindu-se cu multă putere şi slavă, iar înlăuntru sunt pline de oase moarte şi de lucruri rele". După aceea, a poruncit să deschidă pe cele unse cu răşină şi cu smoală. Şi, deschizându-le pe acestea, i-a veselit pe cei ce erau acolo cu strălucirile ce se aflau într-însele şi cu buna mireasmă ce ieşea din ele. Deci, le-a zis împăratul: „Oare, ştiţi cu cine se aseamănă sipetele acestea? Ele sunt asemenea cu acei oameni smeriţi, ce erau îmbrăcaţi în haine simple, al căror chip din afară văzându-l voi, aţi socotit defăimare a coroanei împărăteşti, plecăciunea mea până la pământ înaintea lor. Dar eu m-am minunat de dânşii, cunoscând cu ochii sufletului frumuseţea şi cinstea lor sufletească şi i-am socotit mai buni decât coroanele, mai buni şi mai cinstiţi decât împărăteştile mese”. Şi aşa, împăratul a înfruntat pe dregătorii săi şi i-a învăţat a nu se sminti de cele văzute cu ochii trupului, ci să ia aminte, cu ochii sufletului, la cele dinlăuntru.
Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
(Proloage, Pilda Sfântului Varlaam despre bogați și săraci, în ziua douăzeci și opta a lunii noimebrie, volumul I, septembrie-februarie, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2001, pp. 488-489)
