23 iulie: Sfânta Brigita, călugăriță și patroană a Europei

Brigita era al şaptelea copil al unei familii înrudite cu casa regală de atunci. S-a născut la Finstad, lângă vechiul oraş Uppsala, în anul 1303. Tatăl ei, deşi guvernator şi stăpân al unor întinse şi bogate domenii, era un creştin deosebit de fervoros. La vârsta de nouă ani, Brigita a trăit o experienţă care avea să-i influenţeze întreaga viaţă. După o predică despre suferinţele şi moartea lui Isus, mişcată până în adâncul sufletului, a intrat în cameră, rămânând în genunchi dinaintea crucifixului. Deodată, a auzit un glas: Brigita, priveşte cât de multe răni port pe trupul meu. Înspăimântată, ea a întrebat: Doamne, cine ţi-a făcut aceasta? Aceasta au făcut-o toţi cei care mă dispreţuiesc şi nesocotesc iubirea mea.

Luminată şi însufleţită de dragostea faţă de Cristos răstignit, se pregătea cu seriozitate pentru viaţa de căsătorie, spre care tatăl ei, rămas văduv, o îndemna cu grijă părintească. După împlinirea vârstei de 14 ani, s-a cununat cu nobilul Ulf Gudmarsson şi, urmând exemplul părinţilor, încep amândoi o viaţă de căsnicie creştină fericită. Au avut opt copii. Pentru un anumit timp, Brigita a fost doamnă de onoare la curtea reginei Bianca de Namur, ocupându-se în continuare de educarea copiilor săi. Prin atitudinea ei demnă şi plină de bunătate, a reuşit să imprime în viaţa de la curtea regală o notă distinsă de trăire creştină. Împreună cu soţul ei, a făcut un pelerinaj la celebrul sanctuar din Spania, Compostela. La întoarcere, Ulf s-a îmbolnăvit şi a promis că va intra în mănăstire dacă se va însănătoşi. Însănătoșindu-se, cu acordul soţiei sale, a intrat în mănăstirea Cistercienilor de la Alvastra, unde se afla deja unul dintre copiii lor. Aici, el a murit în anul 1344, Brigita rămânând văduvă la vârsta de 31 de ani.

După ce a rezolvat situaţia de viitor a copiilor săi, Brigita a îmbrăţişat viaţa călugărească, intrând într-o mănăstire de lângă Alvestra. Aici au loc primele extaze şi revelaţii, care vor dura până la moarte, şi pe care, din porunca lui Isus, ea le-a scris în limba maternă. Ele cuprind date importante din trecutul şi prezentul Bisericii, din istoria poporului suedez, din viaţa Mântuitorului, de la Bethleem până la Golgota.

Sub influenţa revelaţiilor primite, concepe planul unui ordin călugăresc cu numele Ordinul Preasfântului Mântuitor, având la bază Regula sfântului Augustin. Conform acestui plan, mănăstirea trebuia să fie dublă, adică formată din bărbaţi şi din femei, al căror unic punct de întâlnire să fie biserica, unde să se roage împreună. După exemplul comunităţii apostolice, compusă din 72 de ucenici şi 12 apostoli, cărora li s-a alăturat al treisprezecelea, sfântul Paul, diferitele comunităţi ale ordinului cuprindeau 85 de membri: 60 de călugăriţe, 13 călugări preoţi, 4 diaconi şi 8 fraţi laici. Proiectul fondatoarei a fost susţinut de regele Suediei şi s-a realizat în 78 de mănăstiri răspândite în întreaga Europă, cu toată asprimea şi rigiditatea regulilor impuse.

Văzându-şi împlinit visul şi îndemnată de Isus Mântuitorul, în anul 1350 a părăsit Suedia pentru a merge la Roma, cu trei dintre copiii săi, Carol, Birger şi Ecaterina, pentru a se întâlni cu Sfântul Părinte Papa şi a obţine aprobarea Ordinului întemeiat de ea şi pentru a câştiga indulgenţa anului jubiliar din 1350. Pentru Brigita începea perioada peregrinărilor la locurile sfinte, la casele domnitoare și la locuinţele marilor păstori ai Bisericii.

De când urmaşul sfântului Petru părăsise Roma şi îşi fixase reşedinţa la Avignon, Oraşul Etern devenise un târg neîngrijit. Brigita, cu spiritul întreprinzător şi ordonat al nordicilor, reuşeşte să se impună şi contribuie la crearea unor condiţii mai bune pentru primirea pelerinilor, îndeosebi a celor veniţi din Suedia. În timpul epidemiei care a secerat aproape jumătate din populaţia Italiei, nu se sfieşte să intre chiar şi în barăcile morţii, pentru a aduce un mic ajutor material şi spiritual. După încetarea epidemiei, împreună cu Ecaterina şi celălalt copil, vizitează Ierusalimul. La întoarcere, sfârşită de oboseală şi de emoţia copleşitoare a întâlnirii cu locurile sfinte contemplate adesea în extazele ei, în ziua de 23 iulie 1373, încheie pelerinajul vieţii pământeşti.

Brigita a fost declarată sfântă în anul 1391, la 18 ani după moarte, şi proclamată Patroană a Suediei catolice.

Rugăciune

Doamne, Dumnezeul nostru, care i-ai descoperit sfintei Brigitta misterele cereşti în timp ce medita pătimirile Fiului tău, dă-ne nouă, slujitorilor tăi, harul să tresăltăm de bucurie pentru dezvăluirea măririi tale. Amin.